Your share could raise €30
Before you go, did you know that simply by sharing this campaign, you could help it raise €30? It's an effective way to support the cause.
No thanks- Pin it
- SubscribeUnsubscribe
- Embed
Daniel MOVILEANU hasn't added a story.
Apelez din nou la dvs, în speranța că voi reuși să strâng diferența
rămasă de
43.610 RON (9.125 EURO - actualizat la data de 27.11.2019,
orele 15:05), unde durata bateriei al
cardio-defribrilatorului implantat, a ajuns la sfârșit dupa 9 ani de
funcționare și care să îmi permită să achit costurile pentru celei de
a doua intervenție medicală,
însumând în total de 222.460 RON (46.822 EURO).
Prin întărirea acestui mesaj, invităm companiile private,
instituțiile publice și societatea civilă la susținerea cauzei lui. În
acest moment reprezintă speranța pentru un viitor sigur, în ciuda
luptei extrem de obositoare împotriva sindromului Brugada pe care îl
are. În speranţa că acest moment va fi susţinut de solidaritatea
industriei de comunicare şi nu numai prin sprijinul financiar de care
are mare nevoie pentru această şansă, pe care medicina i-a oferit-o
acum în România, credem cu tărie că fiecare gest pe care dvs. îl veţi
face va fi un pas în acest drum greu, dar plin de speranţă.
Am pornit această campanie umanitară cu mult entuziasm şi
încredere, cu bucuria de îl ajuta, sperând că va aduce, poate peste
generaţii, semnul unei solide coeziuni, că profesionalismul unei
"clase de specialişti în domeniul apărării-cibernetice",
unde nu se poate înfăptui decât numai prin unitatea mediului academic,
cu cel profesional, al căror sentiment de apartenenţă la comunitatea
din care face parte, să vibreze la tot ce este bun, drept şi corect.
Credem acum cu tărie că fiecare gest pe care dvs. l-ați făcut va fi un
pas în acest drum greu, dar plin de speranţă. Ar fi un mod în care
societatea își exprimă recunoștința pentru un om care o servește în
mod constant spațiului academic universitar. Fiţi în continuare
alături de el, întreg viitorul lui se află în mâinile voastre!
Donațiile se pot face în următoarele modalităţi.
MODALITĂȚI DE DONARE:
Prin Internet Banking, în conturile:
CONT LEI: RO95 RNCB 0297 0553 0333 0002
CONT EURO: RO68
RNCB 0297 0553 0333 0003
CONT USD: RO41 RNCB 0297 0553 0333
0004
Prin ordin de plată, aceleaşi conturi, dar adăugând
următoarele informaţii:
La aceleaşi conturi, dar adăugând următoarele informaţii:
Titular de cont: ȘTEFAN GABRIEL GEORGESCU
COD SWIFT:
RNCBROBU
BANCA: BCR – Sucursala Colentina București
Prin PayPal: Începând cu data de 04 septembrie 2019 sistemul de donaţii prin PayPal de pe platforma platfomă străină de fundrainsing FundRazr a devenit activ, aici puteți aduce contribuţia voastră pentru el. Puteți dona plătind online cu un card de debit sau credit. Donația voastră va ajunge direct în conturile lui disponibile pe site-ul campaniei umanitare. De menționat este faptul că pentru donațiile online, procesatorul de plăți PayPal.com reține un comision de 3,4% și o taxă fixă de 0,35 euro pentru fiecare tranzacție. De exemplu, daca alegeți să donați 20 EUR, donatorul pentru care ai facut donația va primi suma de 18,97 EUR. Dacă donația este facută cu un card în EUR, atunci aceasta este suma care intră în contul donatorului. Dacă donația se face folosind un card emis în lei, valoarea tranzacției se calculează la cursul leu-euro al băncii emitente din ziua respectivă. Puteți aduce contribuția voastră pentru el disponibilă la https://www.paypal.me/campaniepentrustefan
Prin Punctul Unic de Colectare: Începând de vineri, 10 octombrie 2019, comunitatea academică a Universității din București, s-a alaturat campaniei umanitare al domnului Ștefan Georgescu, datorându-se genorozității și sprijinului oferit necondiționat, a unor persoane care au răspuns pozitiv apelului nostru umanitar în lupta cu destinul lui. Punctul fix pentru strângerea fondurilor, se află la Rectoratul Universitatii din București, unde donațiile se pot face și personal în fiecare zi, în intervalul 07:30 - 16:00, la Secretariatul Direcției Generale Administrative, Etajul 3, Camera 307, Șos. Panduri nr. 90, Sector 5. Pentru mai multe detalii despre campania umanitară, găsiți și pe pagina oficială a institutiei disponibilă la https://unibuc.ro/campanie-umanitara-ub-pentru-stefan-georgescu/
Prin FundRazr: Sistemul de donații FundRazr a devenit activ, pe platfomă străină de fundrainsing, putând aduce contribuția voastră pentru el disponibilă la https://fundrazr.com/b1Ybj1?ref=ab_b8RFyf
Prin GoGetFunding: Sistemul de donații GoGetFunding a devenit activ, pe platfomă străină de fundrainsing, putând aduce contribuția voastră pentru el disponibilă la https://gogetfunding.com/campania-umanitara-pentru-stefan-georgescu/
PENTRU COMPANII, FIRME, ORGANIZAŢII:
Începând din data de 6 septembrie 2019, organizațiile,
companiile și firmele pot dona în contul Asociației Inima Copiilor
având codul de înregistrare fiscală: 18365182, în contul IBAN – RO96
BUCU 0463 3385 2511 RO01, deschis la Alpha Bank SA, tel./fax 021 327
75 41. Menționăm că deductibilitatea fiscală pentru firme se obține
doar prin încheierea unui contract de sponsorizare cu Asociația Inima
Copiilor pentru suma donată. Astfel, cheltuiala este 0 pentru
firma/organizația dvs. Cei care doresc să vină în sprijinul nostru
avem rugămintea să precizați la donație „Campania umanitară pentru
Ștefan.” Asociația Inima Copiilor fiind partener al campaniei
umanitare pentru Ștefan.
Orice contribuţie financiară este
binevenită. Vă suntem recunoscători pentru implicare şi vă vom ţine la
curent cu evoluţia stării de sănătate. Acum putem să demonstrăm forță
reală a unei comunități online. Împreună îl putem salva acum și cu
donații online începând de azi!l
Contact: Georgescu Miorica
Mobil: 0040 721 151 340
#######
Despre cauza socială:
Până la data de 27 noiembrie 2019, suma donată este de 66.300
RON (13.875 EURO) din tranșa a doua rămasă de 107.205 RON (23.000
EURO). Continuăm campania noastră prin întărirea acestui
mesaj, invitând companiile private, instituțiile publice și societatea
civilă la susținerea cauzei lui. În speranţa că acest moment va fi
susţinut de solidaritatea industriei de comunicare şi nu numai prin
sprijinul financiar de care are mare nevoie pentru această şansă, pe
care medicina i-a oferit-o acum în România. Credem cu tărie că fiecare
gest pe care dvs. îl veţi face va fi un pas în acest drum greu, dar
plin de speranţă. În acest moment reprezintă speranța pentru un viitor
sigur, în ciuda luptei extrem de obositoare împotriva sindromului
Brugada pe care îl are. Domnul Ștefan Gabriel Georgescu se confruntă
cu o gravă problemă de sănătate, dar pentru care există șansa de a fi
salvat acum și în sistemul medical privat din România, cu ajutorul
unei proceduri chirurigicale, care are reale șanse de reușită,
datorită “tratamentului țintit" aplicabil performant, care
ulterior poate degenera agresiv, dacă nu se va înlocui la timp
dispozitivul actual, unde a ajuns la sfârșit dupa 9 ani de
funcționare, și care să îi permită, să achite costurile,
însumând în total de 46.822 euro, pentru celei de a doua
intervenție medicală, ce nu figurează pe lista celor decontate de
CNAS până în prezent și nici prin Programul Național de Cardiologie
al Ministerului Sănătății. După finalizarea procedurii de
explantare/implantare al dispozitivului recomandat de către medicul
artimolog, imediat în primele 3 săptămâni de la procedură, el va fi
monitorizat permanent, pentru a se stabili toleranţa și acceptarea
organismului al noului dispozitiv implantat.
Menționăm faptul că domnul Ștefan Georgescu, la mai bine de 9 ani de zile nu se poate numi un caz vindecat, dar se numără printre cei care a fost salvat într-un stadiu critic și care a reușit să ajungă la vremea respectivă, într-o etapă extrem de importantă din punct de vedere medical și anume etapa consolidării terapiiilor de resincronizare bicamerală și specific dovedit a fi eficace în reducerea riscului de mortalitate subită dar și prin generozitatea sutelor de persoane donatoare care, fără să îl fi cunoscut, l-au ajutat din altruism. Tratamentul de la vremea respectivă, cu amiodaranum Cordarone X (subtanţă activă: amiodaronă HCI) 150 mg/ml-3ml soluție intravenoasă, produs de Sanofi France, agent antiaritmic de ultimă generație cardiac a fost lung, agresiv, costisitor și a fost stabilit cu o schemă de „tratament antiaritmic ţintit” - (impreună cu un cardiostimulator resincronizabil bicameral, în asociere cu doze foarte mari de antiaritmice), schemă aprobată de FDA (Agenția Statelor Unite ale Americii pentru reglementare în domeniul medical și alimentar), fiind distribuit de reprezentantul oficial Sanofi-Aventis România (2010), unde s-a putut procura numai pe bază de prescripţie medicală, sub supraveghere specială și numai din străinătate sau din alte ţări europene unde acesta a fost comercializat.
De menționat faptul, că fibrilaţia supraventriculară în 2008 a fost cauzată, cu tratamentul maximos prost în România, ce i-au cauzat domnului Ștefan Georgescu foarte pe scurt: maladia numită „coşmarul care ucide“ (sindromul morţii subite în somn) - o componentă genetică puternică SUNDS fiind răspunzătoare de absenţa unei coordonări corecte a semnalelor electrice care generează bătăile inimii. Sindromul morţii subite a fost generat și este în continuare în cazul lui de modificările apărute la gena SCN5A (cea care codează canalele de sodiu voltaj dependente), având caracteristicile clinice ale sindromului produs. Manifestarea majoră a sindromului Brugada este tahicardia ventriculară polimorfă, care degenerează în fibrilaţie ventriculară şi poate determina, de asemenea, deces cardiac subit. Cauzele sunt devastatoare fiind necesar continuarea „remisiei cardiace complete” de mare performanţă, constând în sesiuni de interogare/sinicronizare și întreprinzând demersuri, pentru înrolarea în cadrul studiului clinic de la spitalul privat din Brașov - singura clinică de cardiologie cu competența aritmologică din România, care dispune de programatorul necesar cât și de autorizația de punere pe piață, pentru continuarea tratamentului de resincronizare pe termen nedefinit, ce este utilizat numai în combinație cu un defibrilator resincronizabil implantat.
Cardiostimulatorul bicameral INGENIO J173 DR a fost ultimă generaţie, și a fost implantat în 2011, fiind achiziționat împreună cu un dispozitiv Latitude Communicator (Patient Management System), produs de către Boston Scientific. Achiziția programatorului și a sistemului LATITUDE Communicator, s-a putut face la vremea respectivă, numai în anumite regiuni și numai prin canalele autorizate Medison Pharma România (2011). Distribuitorul Boston Scientific - Rhythm Management în România, îl poate achiziționa în acest moment, numai prin sistemul medical privat, deoarece el nu este disponibil către spitalele de stat la licitație prin SEAP, de pe piața din România. Datorită unui plan de lansare etapizat, atât familia de dispozitive ESSENTIO cât și sistemul Latitude NXT Patient Management System, nu sunt disponibile până în prezent, nici prin Programul Național de Cardiologie al Ministerului Sănătății și deci nu vând aceste produse către spitalele de stat până cel tarziu in 2025. De precizat faptul că în momentul de față nu a fost importat, distribuit sau folosit nici un astfel de dispozitiv din familia ESSENTIO pe teritoriul României datorită pe deoparte procesului îndelungat de „realased” pe de altă parte costului foarte ridicat.
Pentru a avea toate informațiile necesare de catre medicul aritmolog, trebuie să se aibe în vedere prezentarea permanentă la interogarea dispozitivului actual, de câte ori va fi chemat de către medicul curant, care îl va consulta și care este cel mai în măsură să spună ce tip de aparat va avea nevoie până la urmă. La ultimul control aparatul implantat, mai avea o longevitate de aproximativ (> 6 luni), timp în care pot apărea schimbări în tipul de aparat recomandat a fi implantat și sondele suplimentare necesare pentru faza tricamerală dacă va fi cazul. Cu excepția cazurilor când intervine o schimbare majoră în starea de sănătate și calitatea vieții, aceste aparate nu se înlocuiesc mai devreme.
Despre Ștefan Gabriel Gergescu:
Ștefan Georgescu este absolvent al Facultății de de Fizică din cadrul Universității din București (2004-2009), precum și licențiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (2010-2013), fiind de profesie inginer (informatician) și un bun expert în domeniile: (ingineria sistemelor, conducere - comunicații, tehnologia informației și apărare cibernetică), unde în prima etapă a activităţii profesionale, a fost interesat cu deosebire de problema apărării cibernetice, considerând că prin a face față provocărilor, este necasară o bază tehnică solidă și esenţială, contribuind cu profesionalism și onestitate, la crearea unei noi culturi cyber-defense, definiție a succesului care l-au ținut pe drum. Și-a continuat de-a lungul timpului pregătirea în domeniile: (informații și securitate națională și politehnic-militar), urmând un master de conducere și multiple cursuri de specializare în cadrul Facultății de Securitate şi Apărare - Departamentul operaţii întrunite, studii strategice şi de securitate (D.O.I.S.S.), din cadrul Universității Naționale de Apărare “Carol I” București (2013-2015). A atins apogeul învățământului militar, continuându-și pregătirea cu cele mai importante cursuri din domeniul securitatea tehnologiei informației: cursul postuniversitar de perfecționare în Comunicații și Informatică în cadrul Facultății de Sisteme Electronice și Informatice Militare – Departamentul de sisteme informatice militare și matematică al Academiei Tehnice Militare "Ferdinand I" București.
Neobosit în găsirea unor răspunsuri, privind războiul în era informațională, își urmează visul și candidează la cursurile postuniversitare la nivel de stat major cu foarte mult devotament, reușind în primăvara 2013, să fie admis printre primii 6 candidați din Europa la cursurile postuniversitare „Apărare Cibernetică” în cadrul Centrului de Excelență NATO de Apărare Cibernetică Tallin din Estonia, fiind singura structura NATO și primul centru pilon de excelență internațional din Europa cu profil politehnic militar, axându-se pe principii cardinale privind competivitatea, perfomanța și loialitatea față de NATO. Legătura carierei educaționale al domnului Ștefan Georgescu a fost una transversală, consolidată în educație-cercetare, care i-au premis de fapt un viitor inteligent, conștient de nivelul ridicat din domeniile transervale obținute, cu convingerea că modelul de acțiune este accentuat pe competivitate, excelență și inovare în domeniul care s-a specializat.
Din 2015 domnul Ștefan Georgescu, este autor unic permanent și în Revista Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I” București, publicaţie ştiinţifică cu prestigiu recunoscut în domeniul „Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, cât și membru al Centrului de Studii Strategice de Apărare și Securitate al Universității Naționale de Apărare “Carol I”, asigurând standarde înalte de calitate. Stagiul de cercetare și l-a efectuat aplicând printr-o bursă pe o perioadă de 6 luni, în proiectul de cercetare național din grupul țintă POSDRU/86/1.2/S62249 - „Calitatea europeană în învățământul superior militar”, proiect implentat de Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, unde i-a oferit posibilitatea de a dobândi experienţă practică, complementară studiilor postuniversitare, într-un domeniu de activitate rezervat profesioniştilor de elită, oferindu-i astfel oportunitatea, pe care partenerii euroatlantici o utilizează de mult timp în dialogul cu mediul universitar militar, dar care, în peisajul instituţiilor româneşti, este inedită. Tot din 2016 mai deține cursul postuniversitar de dezvoltare continuă a ofițerilor de stat major în Protecției infrastructurii critice, din cadrul Facultății de Comandă și Stat Major al Universității Naționale de Apărare “Carol I”, fiind desemnat șeful promoţiei 2016 -,,SFĂNTUL GHEORGHE - Ocrotitotul Forțelor Terestre”, cu media generală 9,84 (nouă, 84%) pe Facultatea Comandă şi Stat Major, la specializarea conducere logistică. Își aprofundează în continuare studiile în cadrul Facultății de Fizică de la Universitatea din București, cu doilea master în domeniul: fizică - programul de studii inginerești aplicate (2015).
Începând cu anul 2017, domnul Ștefan Georgescu a fost desemnat în calitate de Ofițer de legătură acreditat, pentru securitatea infrastructurii critice naționale/europene (ICN/ICE) cât și Expert evaluator internațional în protecția infrastructurilor critice a Centrului de Excelență NATO pentru cooperare în domeniul cyber-ului (NATO CCD COE) din Tallin-Estonia, privind consolidarea proiectului european. Intervenţia lui în calitate de invitat selectat și expert oficial, vizând elemente definitorii de care România, în calitate de actor al rezilienței internaţionale, trebuie să ţină cont în încercarea de a-şi contura profilul de ţară, din perspectiva construcţiei şi consolidării rezilienţei pentru protecţia infrastructurilor critice. În ultimii ani, prezența lui în spațiul public, s-a constat în publicarea, într-un număr de lucrări științifice la conferințe (ISI proceedings), cotate în volumele unor manifestări științifice, toate indexate în bazele de date internaționale SCOPUS Web of Science, BDI, unde aceste contribuții științifice, i-au adus un adevărat regal, reușind să îmbine ținuta științifică la cel mai înalt nivel cu o organizare ireproșabilă, interviuri de specialitate, precum participarea în cadrul unor evenimente, seminarii, forum-uri, conferințe, pe subiecte de actualitate din sfera apărării cibernetice, criminalitatea informațională, etc, fiind pentru el principalele platforme unde opiniile și analizele lui, ce i-au căutat să îmbogățească, pe cât posibil, dezbaterile de idei din aceste sfere de actualite, cu scopul de a avea o bogată experiență tehnică internațională dobândită, cu precădere și în cele mai înalte profiluri internaționale, privind apărarea cibernetică din cadrul structurilor NATO.
Despre Cubrain Studio (Proiectul Donezdesign.org):
Donez Design este un proiect unic de responsabilitate socială dezvoltat de CUBRAIN, care au realizat pentru Programul “Zona de Bunăvoinţă” al companiei A&D Pharma o campanie integrată de comunicare internă. Ca rezultat al proiectului, Donez Design şi Fundația Sensiblu și-au propus, să-l sprijine pe domnul Stefan Georgescu, în perioada 2011 - 2013, în susținerea şi promovarea cauzei sale sociale. Astfel sumele necesare din perioada respectivă totalizând aprox. 65.795 Lire (reprezentând acoperirea costurilor dedicate asigurării tratamentului și operațiunilor medicale asociate - medicamente și investigații asociate tratamentului) și pentru care le-a urmat în Marea Britanie.
Despre Asociația "Inima Copiilor":
Suntem Asociația "Inima Copiilor", organizaţie nonguvernamentala constituită în ianuarie 2006. Scopul nostru este acela de a ajuta copiii cu probleme medicale, în special cu afecţiuni cardiace.
Delete media item?
Delete this item from the media gallery? It will also be deleted from any related story update.
Set as ?
The campaign video will appear in social media and email.
The campaign cover picture will appear in social media and email.
The will appear at the top of your campaign page and in social media and email.
Reset ?
It will be removed from the top of your campaign and won't be used as default in social media and email. The will remain in the media gallery.
Embed
Share a link
Delete update
Delete this story update?
Any pictures or videos will remain in the campaign's media gallery.
Report campaign
Report submitted
Thank you. We take reports like yours very seriously. Our goal is to keep the community safe.
Please know that we may contact you for more information, but that we won't notify you personally of our decision. If the campaign remains available within a few days, it's likely that we determined it not to be in violation of our policies.
Thank you. We've already received your previous report. If the campaign remains available within a few days, it's likely that we determined it not to be in violation of our policies.
Tell us about the problem. Please fill in both fields below.
Record a video
Upload a video
Nothing grabs attention for your cause like a personal video. Take a minute or two to record one now. Record a short video message of support. Or upload one from your device. You can preview or redo your video before you post it.
Nothing grabs attention for your cause like a personal video. Upload a short video message of support. Upload a short video message of support. Or record one right now.
- Most effective video length: about a minute.
- Maximum length: 5 min.
- You can preview or redo your video before you post it.
Heads up! The existing video will be replaced.
Email your friends
Join our team
Tell people why our cause matters to you. Your personal message will encourage others to help. Easy, effective, optional.
Say it in video
Short personal videos by supporters like you are incredibly powerful. Record one right now and you'll help us raise more money. Easy, optional, effective.
Add a personal goal
Set a personal fundraising goal. You'll encourage more contributions if you do. And rest easy. There's no obligation to achieve your goal or bad consequences if you don't. Easy, optional, effective.
We have a video!
Video thumbnail
We'd love to show you our campaign video. Want to take a look?
, you're already on the team.